Salut! Eu sunt ochioasa din copilărie

Eu am fost prima

Culori din lipsă de sens

Cu această ochioasă am început să desenez ceea ce simțeam. Această ochioasă, deși colorată, izvorăște din momente de depresie profundă și de anxietate. Este ochioasa inspirată din Iulia copil, din lumea ei, plină de culoare, de creativitate, dar atât de lipsită de sens. Până când am găsit sens în lumile mele interioare. Iar desenul a fost una dintre ele. Și Ochioasele unul dintre sensurile de a fi.

Ochioasă copilărie

Află mai multe despre mine

Eu sunt despre universuri interioare

Prima ochioasă a luat naștere ca exercițiu de a mă reîntoarce la mine. Eram în depresie și sufeream de anxietate generalizată. Cu iubire de mine am început să desenez ochioasele. Atunci erau doar expresie a durerilor mele, pe care nici nu știam că le am. 

Erau expresie a fricilor mele, a furiilor mele, a tristeților mele, bine ascunse. Erau expresie a fricii de a fi eu însămi. Eu, cea care simt prea mult. Eu, cea care iubesc prea mult. Eu, cea care caut mereu tot ce e bun în oameni. Eu, cea care mai bine stau ascunsă și ”conformă”, decât să fiu respinsă iar și iar, decât să fiu neiubită, decât să fiu nevăzută sau rănită.

Am continuat să desenez ochioasele ca să mă reîntorc la mine, ca să adaug culoare într-un întuneric greu de conținut: întunericul golului de mine. Eram cuprinsă de durerile mele cele mai adânci, și toate blocate, atunci când am desenat această primă ochioasă. În ea, eram oglindită eu: încă un copil, un copil ce a conținut Universuri întregi și a construit Universuri întregi în interior, ca să se refugieze în ele. Un copil care, deși plin de culoare, construise multe măști, pentru a se proteja.

Un copil înconjurat de ”cioburi” de lume. Un copil ce conținea fragmente de sine, alandala, care des se ”așezau” dureros. Un copil cu lumi întregi în interior, cu ochii plini de viață, cum des mi s-a spus mereu, dar care se temea să scoată aceste Universuri în exterior. Așa am început ochioasele, căci ele au fost la început despre mine. Despre cum toată lumea îmi spunea: ”Ai ochii numai un zâmbet! Ai lumi întregi în privire!” Îmi ascundeam des privirea, căci ea, pentru mine, a fost ceea ce mă trăda. Lumea nu trebuie să mă vadă așa, cu lumi în priviri. Dacă mă va vedea așa, mă va respinge!

În timp, tot desenându-le și începând să creez și pentru prietene, și umplând golul de mine și de sens, s-a construit și sensul ochioaselor. Ele nu vor fi fost doar despre mine, pentru mine. Ci vor fi ceea ce am știut eu să fac dintotdeauna cel mai bine: vor fi despre a oferi iubire, căldură, îmbrățișări celorlalți. Acum, că am adus culoare în mine, acum pot oferi autentic. Acum pot oglindi, acum pot valida în alții, acum că mă validez pe mine, tot mai mult. Am fugit de mine mult, am fugit pentru că nu știam cum să duc acest sens: de a-mi oferi iubire și de a oferi iubire. Acum, că nu mai fug, pot fi. 

Poți avea și tu o ilustrație personalizată