Salut! Eu sunt ochioasa aurora boreală

EU SUNT PARTICULE DE ENERGIE CE DANSEAZĂ

Eu sunt efervescența luminii. Sunt explozie. Și apoi ecou

A fost, poate, cel mai provocator de realizat desen cu ochioase pentru mine. O ochioasă a atâtor contraste și culori, a atâtor zumzete și sunete, a atâtor elemente, încât m-am temut să nu cumva să pierd ceva pe drum. M-am temut să nu fie prea puțin. Și astfel, să îi fac o mare nedreptate. Căci ar fi fost nedrept să nu așez aici, în oglinda ei prin ochii mei tot ce conține ea. M-am temut să nu fie prea mult, prea obositor, prea plin cu de toate. Căci ar fi fost iar nedrept. Și mi-am dat seama că mă conectasem atât de mult cu povestea ei, cu ceea ce conținusem și eu cândva, încât simțeam temerile ei trecând prin mine. 

30 Ochioasa Aurora Boreala

Află mai multe despre mine

Eu sunt dimineața din noapte. Și am toate culorile.

Îmi era prea familiar cum se simte să fii mereu electric, mereu particule efervescente în mișcare, mereu explozie, mereu lumină, chiar și în noapte, mereu culoare. Mereu culori. Și apoi să se așeze noaptea. Și de la capăt. Și, de fapt, să nu stai în liniște tu cu tine, nicicând, între atâta lumină orbitoare și atâta întuneric apăsător. Și chiar așa, prin această rupere de ritm și acest dans haotic dar atât de bine cunoscut, să nu te oprești. Să fii energie. Să fii bombițe, după bombițe. Să fii și zori de zi și beznă. M-am lăsat purtată de energia acestei ochioase cu încrederea că tot ce simt am de simțit. A fost greu pentru că mi se derulau în minte frânturi și firimituri din fostele mele povești. Dar, mai cu seamă, a fost un privilegiu.

Am simțit frica purtată cu sfințenie și loialitate din mamă în fiică și mai departe. Am așezat-o în niște coconi dintr-unul din ochi. O frică ce vine o dată cu viața, ce se oferă o dată cu nașterea. Și apoi o duci. Cum poți. Uneori cu blândețe și lumină și toată iubirea și responsabilitatea din lume. Uneori cu tristețe, sfâșiere, furie, căci e prea greu de dus și nu e a ta. Nici a mamei tale. Nici a mamei ei. Și tot așa. A nimănui și totuși a tuturor, ca un legământ prin grijă, prin spaimă. Uneori dus cu rușine, cu vinovăție fiindcă nu se oprește la tine. Și totuși, această Ochioasă are puterea și bunătatea, înțelegerea și forța, iată, să nu fie femeie-frică cum ea însăși se caracteriza! Ea poate să oprească această moștenire la ea. Fără a sacrifica iubirea în acest proces. 

Ea are în ochii săi, fulgere de lumină și viața din pântecul Pământului, a nucleului de metal topit ce nu se oprește din viețuit. Ce continuă să bolborosească, să explodeze, să conțină și țină viața mai departe. Am așezat acest metal topit în celălalt ochi. Și alături de el, ceea ce îi dă ei încredere și siguranță: divinitatea. Am reprezentat-o printr-un fel de vitraliu în privirea sa. Și asta pentru că vitraliile sunt frumos colorate și creează dansuri de lumină. Întocmai ca ea. Forța sa de viață vine la pachet și cu tot ce i-a adus frică: moștenirea ei. Și asta face să fie și greu, de fapt. Atunci când iubirea și frica se atașează, se spiralează, se îmbină una de alta e cu atât mai greu de dus. Și mai îmbelșugat în daruri și profunzimi sufletești! Aceeași topitorie magică îi alimentează entuziasmul de a descoperi și redescoperi viața și ființa, și lumea, așa cum, dacă o lasă, se disipează în afara ei, către ceilalți. 

Pentru unii, prea mult. Pentru unii, prea puțin. Pentru ea, Ochioasa Aurora Boreală, un amestec de lumină și întuneric, între noaptea polară și ziua polară. Un sentiment de agitație atunci când stă în întunericul său, ea cu ea. Un sentiment de pace și liniște și sens atunci când continuă să se miște, să facă, să vibreze, să se zvârcolească, poate. Și așa, și așa, este plină de lumină, de culoare, de viață ce palpită. Nu din cauza ei unii sunt orbiți. Nu din pricina ei alții sunt copleșiți. Nu din pricina ei alții se tem de pacea sa, ori de clipele sale de pauză. Ea conține lumi întregi și își dă voie să le simtă. Și în toate valurile acestor lumi antitetice uneori, reușește să navigheze. Să își găsească ritmul său dincolo de mișcările celor din jur. Dincolo de dansul ce îi curge prin ADN. Nu e puțin lucru! Nu e puțin lucru să stai cu tine, să te mângâi, să te așezi, să te privești, chiar și în colțurile acelea întunecate. 

De aceea am reprezentat-o așa, în echilibru, ea cu haosul său. Ea cu ea, privind către micile găuri negre ce se iscă în singurătatea aceasta. Ea le-a spus bombițe. Așa le-am desenat. Dar le-am așezat praf de stele în ele, dincolo de vârtejul lor. Acela este al său. Acela este din dansul elementelor ei. Un dans, un aparent haos pe care și-l descoperă, și-l știe, și-l învață. Pe care învață să îl conțină și tocmai așa, să îl așeze ca într-o palmă. Poate chiar ca în căușul protector ce o cuprinde pe ea din înalturi și nu o lasă să cadă în gol. În acel căuș am așezat-o pe ea. Cu lumi explodând din ea, oferind iar și iar și celor din jur. Ce noroc să primească! Cu explozii și culoare în ea, învățând în continuu să își păstreze și ei însăși din ele. Cu magnetismul, fascinația și unicitatea Aurorei Boreale, pe care doar unii o cunosc într-o viață de om. 

Contrastele ei sunt și un miracol și un blestem. Marginile sale permeabile sunt și un miracol și un blestem. Iubirea și entuziasmul său de a explora viața sunt și miracole și blesteme. Da, știu că poate fi așa! E în regulă și să închizi supapele și să ții lumina, efervescența, viața, forța, vitalitatea, culoarea doar în tine. E în regulă să nu oferi altora. E în regulă să fii în siguranță și atunci când golul tău are nevoie să fie acoperit de tine. Meriți să închizi granițele uneori. Să te faci mică în acel căuș de palmă și să te lași protejată și conținută și atât. E în regulă ca perla din pieptul tău să devină bombiță și apoi să se retoarne în perlă și tot așa. Face parte din minunata ta bogăție interioară. Se va așeza.

Și știu că simți asta. Că știi asta despre tine. La fel cum știu că vei continua să rămâi un om bun, valoros, demn de minunile și iubirile lumii și dacă nu ai lumină de dat din timp în timp. Pentru că am să îți spun un secret: și dacă ai încerca, nu poți opri razele tale către exterior. Este în tine să fii cu grijă și iubire și liniște pentru ceilalți. Însă întotdeauna începe cu tine! Oricât ți s-ar părea pe dos. Oricât ai crede că te face un om egoist și nedemn de ceilalți, ia bombițele tale, mângâie-le și așază-le la loc în piept. Acolo se vor liniști. Acolo se vor așeza. Și restul se va așeza la rându-i.

Poți avea și tu o ilustrație personalizată