SALUT! EU SUNT OCHIOASA BOEMĂ

AM UN SUFLET SENSIBIL

Dar mă tem să îl arăt

Am desenat această ochioasă pentru o bună prietenă. O prietenă în care eu văd multă sensibilitate, căldură și dorință de apropiere. Dar și teamă de toate aceste lucruri și neîncredere în intimitate. Și asta pentru că și eu conțin aceste temeri.

Ochioasă boemă

Află mai multe despre mine

Eu sunt despre a crea și a explora

Ai zice că suntem diferiți și totuși frica ne unește pe toți. Și dincolo de ea, ne mai unește ceva: iubirea sau dorința de iubire, de apropiere, de intimitate, de conexiune. Cumva, am reușit să văd asta dintotdeauna, încă dinaintea procesului psihpterapeutic: faptul că, deși părem diferiți, ne unesc iubirea și frica. Cred că de aceea am putut vedea mereu tot ce e bun în oameni, dincolo de tot ce rănește din frică. De buna mea prietenă, căreia i-am desenat această ochioasă, m-am temut să mă apropii. 

De fapt, acum, analizând bine felul cum m-am apropiat eu de oameni, mereu m-a dominat teama sau prudența excesivă la început, pentru ca apoi să copleșesc cu iubire, prezență sau implicare și pentru a fugi când primeam la rândul meu intimitate și prezență. Chiar cred că dozele în care iubim la maximum sunt egale cu dozele cu care ne temem la maximum. Pentru că de urât, nu cred că urâm pe nimeni. Poate urâm comportamente sau felul cum ne face cineva să ne simțim, poate urâm nepuntințele noastre în jurul altora, dar nu cred că urâm oamenii. Ci, mai degrabă, ne temem de anumite părți din noi, în raport cu alți oameni. Eu știu că mă tem de dorința mea de a mă apropia de oameni, tocmai pentru că îmi vine greu și să mă apropii dar și să mă desprind. 

Și în raport cu ea, cu Ochioasa boemă din viața reală, mă temeam de apropiere. Și, totuși, într-o seară am trecut să o văd la jobul ei. Nu ne mai văzusem de niște ani, deși ceva ne unea. În seara aceea, am stat de vorbă. Apoi am stabilit să ne vedem dar mă speria tocmai gândul de a fi respinsă de ea, necunoscând-o prea bine, și crezând că eu sunt fundamental de respins, așa că am vrut să anulez. M-a sunat și am simțit-o aproape. Îi spusesem că eram tristă și că nu aș vrea să mă văd cu ea în această stare. Dar ea mi-a zis că e în regulă, că e firesc să mai fim și așa. Așa că ne-am văzut. Și orele au trecut, căci câte aveam să ne spunem! 

În apropiere recunoșteam bine fricile mele legate de judecată, critică, respingere li abandon din partea celuilalt. La distanțare recunoșteam dorința de conexiune, de atașament. Am reușit să ne rămânem aproape chiar și când ne-am distanțat.Timpul a trecut și încă avem ce să ne spunem. Pe bune, autentic, brut, uneori. Și asta e grozav! Așa că, într-un an, de ziua ei, de ziua prietenei mele, am îndrăznit să o pictez cum o văd eu, cum este ea pentru mine, dincolo de temerile ei, dincolo de cât se ascunde și ea, ca noi toți, de altfel, din teama de a nu fi rănită. O văd cu marea, pe care mult o iubește, în ochi. O văd cu flori și cer și căldură în suflet. O văd cu chef de joacă, cu poftă de viață, cu multă apropiere. O văd, deși puternică, atât de vulnerabilă. O văd, și ce bine!

Poți avea și tu o ilustrație personalizată