Salut! Eu sunt ochioasa Cândva, poate...

Eu am nevoie să îmi mângâi sufletul

Și îmi așez corpul către mângâieri

Să fi venit acum ceva timp către mine, nu aș fi putut să conțin povestea ei. O aveam și eu întipărită în mine sub o formă similară și făceam tot ce puteam să nu întorc privirea către ea. Către mine. Astfel, în clipa în care a început să îmi povestească, am știut că nu e întâmplător rolul de a-i fi alături, de a o asculta, te a o vedea, de a o înțelege. Nu de mult încheiasem cu mine acest proces: procesul rănii de a-ți pune corpul, ființa la dispoziția celuilalt, pentru a primi iubirea lui, cândva, poate… Rana aceea care pare niciodată sătulă de a primi dragoste și caută, și așteaptă, și speră, și oferă. Și se oferă.

Ochioasă Cândva Poate

Află mai multe despre mine

Eu sunt dornică să simt iubirea cu inima

Îți mărturisesc, draga Ochioasă că numele tău s-a așezat cu greu. Nu doar pentru că povestea ta m-a răscolit pe unde durerile nu se așezaseră complet și cicatricile nu se închiseseră bine. Ci pentru că orice nume găseam îmi părea nedrept, și mic, și puțin cuprinzător pentru ceea ce ai trăit tu cândva, atunci când ai renunțat la tine. Ți-am spus “Ochioasa cândva, poate” căci în timp ce te desenam am avut în minte o singură frază ce se repeta ca un fel de mantră dureroasă: “dacă mă ofer, cândva, poate, cineva mă va iubi”.

Credeam că este doar despre ea, despre „Ochioasa Cândva, Poate”. Nu era, firește. Știam bine ce înseamnă să ții ființa ta deschisă pentru un strop de dragoste. Poate… Cândva… Și eu lăsasem corpul, mintea, sufletul să îmi fie hrană pentru cei de la care așteptam cu nesaț iubire. Și eu dispăream din mine și mă părăseam pentru a face loc acelora ce aveau nevoie să se folosească de mine, pentru ca ei să se simtă iubiți și niciodată respinși ori abandonați sau insuficient de… De fapt, mai mult, mă ofeream eu în avans și așteptam să treacă. Durerea, tristețea, golul, furia, rușinea, vinovăția, frica. Și, poate așa, învățând să aștept să treacă și să fiu ce își dorește celălalt, oferind, tot oferind din mine, voi fi primit și eu cândva, poate, dragostea. Voi fi simțit cu totul ce înseamnă să ai inima plină de acel ceva după care tânjești.

Am stat bine să așez povestea mea de a ei, căci, deși rana era asemănătoare, firul narativ era distinct. Nu îmi era clar cum să așez în imagini durerea ei de a-și oferi trupul în speranța unei iubiri. Simțeam acea durere puternică. Dar îmi era teamă să o reprezint întocmai. Îmi era teamă că o voi răni. Și eu… Totuși, am decis exact așa intensă și sfâșietoare, cum a ajuns la mine, să o așez pe trupul său. Corpul acestei Ochioase a devenit transparent, permeabil, pentru a lăsa trecere liberă către ea. Carnea s-a rupt pe alocuri și pielea s-a tatuat cu umbrele a ceea ce simțea ea. Atât de puternic am simțit ceea ce simțea ea, încât i-am dat voie, nu fără durere, să îi pătrundă prin carne și să i se vadă pe piele.

I-am așezat rănile pe trup deși ele sunt până în adâncuri. I-am tatuat și chipul. Atât cu dureri cât și cu flori. Și având în minte povestea ei, o floare am lăsat-o să îi acopere gura. Acum nu am văzut-o astupată cât mai degrabă ascunsă, încă temătoare în a-și spune adevărul. Un adevăr pe care cu curaj și delicatețe îl conține și îl știe. Și apoi mai era ceva. Dincolo de răni mai era ceva. Dincolo de partea aceea încă pitită, ce încă suferă și pe care m-am simțit privilegiată să o pot vedea, mai era ceva. Dincolo de reziduurile de teamă de atunci, e încredere, e voce, e lumină, e viață care crește bogată și colorată. Pe care ea, Ochioasa Cândva, Poate o crește așa.

Dincolo de ceea ce nu s-a plantat în ea, mai era miezul său fertil pentru iubire. De aceea din rănile sale, pe care le-am așezat pe trup au izbucnit flori și lăstari. Acolo unde a plesnit trupul pentru a face loc inimii să iasă la suprafață am așezat viață sub formă de flori și petale, crengi și spini. Uneori spulberate. Alteori agățătoare. Din tine către tine. Să mă ierți dacă nu ți-am văzut rădăcinile și erau acolo. Nu le-am simțit, dar le-am simțit lipsa. Te-am văzut plutind într-un zgomot de gânduri și rațiune din care construiești. Poate și pentru că am simțit că acum vrei să înțelegi. Să te înțelegi. Să te iei de pe dinăuntru și să te construiești. Să te plivești. Să te plantezi. Să te crești bogată întocmai ca miezul tău.

Poți avea și tu o ilustrație personalizată