Salut! Eu sunt ochioasa conținătoare

EU AȘEZ EXPERIENȚELE VIEȚII

Și conțin și frumusețea lor!

„Cât de complexă este femeia aceasta! Va fi o provocare să îi găsesc expresia potrivită.” Așa mi-am spus când am plecat de la întâlnirea cu Ochioasa Conținătoare. Simțeam în același timp că am primit un mare cadou, pe lângă dificultatea în care „mă pusese”, de a-i găsi povestea. Și primisem un mare cadou: acela de a observa cum o femeie poate conține totul. Și trăirea în stare pură. Și gândirea așezată.

14 Ochioasă conținătoare

Află mai multe despre mine

Eu sunt despre prezență

Cred că nimic nu este întâmplător, deși nu mă guvernează vreun fel magic de a privi lumea și viața. De fapt, în anumite lucruri prefer dovada științifică. În altele magia îmi intră printre celule. Bizar cum o ființă a contrastelor era pusă în dificultate de aceeași capacitate în celălalt. Iar cadoul pe care l-am primit de la această ochioasă a fost tocmai zdruncinarea realizării că eu nu eram acolo. În locul în care toate câte sunt pot fi conținute cu rațiune și simțire. Nici acum nu sunt dar acum, grație ei, măcar știu că e posibil și cum se simte asta.

Nu e puțin lucru să vorbești prezent, asumat dar în același timp detașat, ca un observator, despre tine. Despre trecutul tău și ce te-a durut în el. Despre prezentul tău și ce e așezat în el. Despre viitorul tău și felul în care îl intuiești și ai încredere că îl vei trăi. Eu încă învăț această detașare sănătoasă de a privi chiar și cele mai aprige dureri sau cele mai intense bucurii. Prea des fie doar gândesc și uit să mai simt, fie tind să mă identific cu emoțiile și interpretările mele. 

Așa că în primă fază m-a speriat ochioasa aceasta. Și îmi asum să mărturisesc asta tocmai pentru că știu că voi fi înțeleasă. Pentru că aici, despre acest lucru, este despre mine. Mi s-a părut mai degrabă matematică și rațională energia acestei femei deși vedeam clar că nu este așa. Adică poți să simți fără să te pierzi și în același timp să gândești fără să uiți de trăire? Așa… echilibrat? Și tocmai pentru că eu încă am de învățat pe acest drum, frica sau neputința din mine s-a apărat cum a știut mai bine. Clasificând ceva drept alb sau negru. „Nu, nu se poate așa de așezat!” Oho! Și câte nuanțe am descoperit căutând expresia ei, a Ochioasei Conținătoare!

Nu i-am zis întâmplător astfel. Ea conține atât emoție, trăire, viață, entuziasm, durere, tristețe, cât și așezare, rațiune, echilibru, calculare. Ea conținea toate acestea și acolo, în fața amea. Eu nu prea eram gata să o văd. Așa că timp de o săptămână după ce ne-am întâlnit mi-am dat voie să îmi văd rezistențele, fără să caut cum o voi reprezenta. Rezistențele mele îmi spuneau că trăirea trebuie să fie intensă ca să fie trăire! Sau că rațiunea trebuie să domine ca să fie rațiune! Ah! Și totuși, dincolo de programarea aceasta ceva din mine se revolta, se agita, se lupta cu mine. Ceva din mine voia să înțeleagă cum se poate să coexiste în tihnă și trăire emoțională și așezarea rațională echilibrată. Și am înțeles tocmai începând să desenez această ochioasă și fiind cu mine în același timp.

Ochioasa aceasta are lumini. Are umbre. Are curcubeu dar și furtună. Are fluturi, flori, fulgere și ploaie. Are fulgi de nea și licurici. Are apa și cerul în ochi și rădăcini în picioare. Și trăiește viața cu totul dar mai apoi știe să mai facă ceva: să așeze viața într-un fel de ordine ce îi aduce liniște. Să păstreze și capteze tot ce o mișcă dar fără a se pierde. Mai că am vrut să o așez într-o bulă, dar mi-am dat seama că, totuși, bula se rostogolește. Or, pe ea nu o vedeam așa, plutind prin viață. Ci mai curând, mergând hotărât prin viață, știind ce vrea, ce este și ce nu, ce simte, ce gândește. Așa că am așezat-o într-un fel de cub transparent și permeabil.

Și mai frumos a fost momentul când am mai văzut ceva din ea la predarea ochioasei. Văzusem în ea într-un nivel pe care nu îl conștientizasem capacitatea de a ordona ceea ce primea din exterior. Văzusem la ea capacitatea de a admira tot ce are lumea din exterior de oferit. Așa că îi „dădusem” borcanele în care se află toate câte sunt. De altfel, de aceea am desenat-o îndesând un nor într-unul dintre borcane. Și, recunosc, borcanele sunt și o formă de a nu lua neapărat contact cu toată sensibilitatea din tine. O sensibilitate pe care această ochioasă o are cu prisosință. Pe care o simțisem. Dar o sensibilitate camuflată în a-i admira și aduce pe ceilalți în centrul atenției. A nu te oferi pe tine în sensibilitate, dincolo de sticlă.   

Tocmai de aceea ochioasa aceasta mi-a fost prilej de creștere, așa cum găsesc lecții în toate întâlnirile cu oamenii din viața mea. Dar a fost mai mult, până să îi dau voie să ajungă în mine, să o pot desena. A fost un mare disconfort cu mine însămi. Disconfortul acela prilejuit de o persoană în care vezi ceva ce îți dorești, ceva de care ai nevoie în acea clipă din viața ta dar nu știi cum se poate să „duci” totul, când vei avea acel lucru.

În cazul meu, tocmai structura acestei ochioase, capacitatea ei de a găsi ordine, de a echilibra vulnerabilitatea cu curajul, feminitatea cu puterea, emoția cu rațiunea, capacitatea ei de a păstra ordine în sensibilitate erau pe cât de dezirabile pe atât de dificile. Nu intangibile, căci lucram demult la acest echilibru. Dar încă haosante. Încă cu respingere, fie a emoționalului prea intens, fie a rațiunii prea rigide. Văzându-le pe toate într-un om în fața mea mi-au devenit repere. A părut real și palpabil. Și apoi am luat creionul în mână și…

Poți avea și tu o ilustrație personalizată