Salut! Eu sunt ochioasa cu joacă în suflet

Eu găsesc veselie

Indiferent de furtuni

– Iulia, aș vrea și eu o ochioasă!

Așa mi-a scris o fostă colegă de care încep să mă apropii. Și ea de mine. M-am bucurat, firește, căci m-a impresionat mereu capacitatea ei de a zâmbi, de a se bucura de viață, de a naviga orice furtună, orice cascadă, cu lumina unui copil. Cum să nu te bucuri să desenezi copilul interior al cuiva când acel copil nu s-a lăsat învins?

12 Ochioasă Cu Joacă în Suflet​

Află mai multe despre mine

Eu sunt despre a naviga viața zâmbind

E ciudat cum de la distanță toți părem fericiți până în pânzele albe. Vorbesc despre mine acum, căci mult timp am asociat oamenii ce găsesc zâmbete de împărțit tuturor cu oamenii ce nu cunosc durerea sau tristețea ori pierderea. Pe ea, pe Ochioasa cu joacă în suflet o vedeam ca o explozie de lumină și de viață.

Ne-am cunoscut acum mulți ani. Să tot fie vreo 12 ani! Munceam împreună. Nu interacționam mult dar când pașii și ochii ni se întâlneau ne zâmbeam „din piept”, cum îmi vine să zic. Îmi place să cred că din mine copilul meu interior îi zâmbea și reciproca. Ne-am apropiat, însă, de curând. Ne-am regăsit pe social media. Și apoi ne-am întâlnit total providențial pe stradă. Eram amândouă „sparte” în multe cioburi. Ne unea suferința iubirilor pierdute, ale iubirilor în care am ars până la cenușă. Amândouă. Am început să ne apropiem când am început să renaștem din acea cenușă.

Și, tot vorbind, mi-am dat seama și de ce copiii din noi își zâmbeau. Nu prea ne zâmbise nimeni cu căldură nemărginită atunci când aveam nevoie și când nu ținea de noi să căutăm alte suflete pe lângă noi. Știam amândouă cum este să oferi până când simți că nu mai conții nimic, să salvezi pe altul, să continui să tot rupi din tine. Ștaim amândouă cum se simte se crezi că îl poți reîntregi pe celălalt cu dragostea ta, chiar dacă asta înseamnă să pierzi bucăți din tine.

Îmi place să cred că de aceea am putut să ne apropiem. Cred că așa a curs povestea ei și așa a curs și a mea. Și s-au atins aceste povești. În confluența lor ne-am reîntâlnit noi două, adulte, și am putut să ne vedem. Cred că nu aș fi fost pregătită să te văd așa, draga mea, acum câțiva ani. Atunci eram ruptă de mine, de puterea mea, de corpul meu, de joaca din mine. Luptam teribil să le resping pe toate. Și ar fi fost păcat căci tocmai aici șade tăria ta de copil ce a supraviețuit vieții de adult!

Ar fi fost păcat să nu văd pofta cu care îți strălucesc ochii când ești lângă oameni! Ar fi fost păcat să nu simt zâmbetele tale din inimă, zâmbetele sincere de copil ce nu își ascunde bucuria și recunoștința. Ar fi fost păcat să nu recunosc în tine o femeie care se iubește pe sine deși cândva a învățat tocmai contrariul: să iubească pe toată lumea și de ea să uite! Ar fi fost păcat să nu mă pot lăsa inspirată de bucuria cu care te întâlnești cu corpul tău și îi onorezi tăria. 

Ar fi fost păcat să nu pot vedea în tine moliciunea sufletului, vulnerabilitatea ta cu bujori de copil jucăuș, ce are totuși forța de a naviga cele mai aprige furtuni. Tocmai de aceea te-am și așezat în mijlocul unei cascade sau a unei vâltori de apă! Și tocmai de aceea te-am așezat zâmbind ghiduș, dansând, plutind, păstrându-ți echilibrul în tot șuvoiul extern. Pentru că așa te văd eu: capabilă să te joci chiar și atunci când e greu. Și mă bucur că îmi dai voie să te văd așa.

Poți avea și tu o ilustrație personalizată