SALUT! EU SUNT OCHIOASA CURIOASĂ

SUNT DESPRE aPROPIERE

Pot și ofer dar oare merit?

Ne-am cunoscut acum câțiva ani. Simțeam că m-aș apropia cu tot ce conțin de ea. Și părea firesc. Și ea simțea la fel, așa cum mi-a mărturisit. Totuși, ne-am apropiat timid, ca orbii către foc, parcă, să nu ne ardem, să nu ne doară. Și asta pentru că amândouă ne doream mult de tot prezența celeilalte în viața sa, însă ne temeam de un astfel de nivel de intimitate și atașament. Ne temeam pentru că cealaltă conținea exact ingredientele de care ne temeam și cărora aveam nevoie să le oferim oblojeală.

Ochioasa Gina

Află mai multe despre mine

Eu sunt despre a descoperi viața și oamenii

Ne apropiasem și venea ziua ei. Nu o știam atât de bine încât să îi cumpăr ceva și să o „nimeresc”. Dar îmi doream să îi ofer ceva. Și antrenându-mi „mușchii” empatiei și ai compasiunii am îndrăznit să o pictez, așa cum ajungea ea la mine, în acel moment. Și ajungea ca o copilă dornică de a explora, plină de entuziasm, curioasă, deschisă către oameni și experiențe noi, dar ascunsă undeva. Așa că am desenat-o și tare m-am bucurat, tot ca un copil, când a primit cadoul și a exclamat veselă: „Exact asta sunt eu!”.

Da, o văzusem bine și asta pentru că și eu conțineam asta: bucuria de a explora, de a cunoaște, de apropiere de oameni, de relații frumoase, bucuria de îmbrățișări, de cântec, bucuria de viață, dar acea bucurie pe care o vezi la copii. Numai bine simțisem momentul să mă apropii de ea și ea de mine, ca să ne dăm voie, să ne dăm permisiune, parcă, una alteia să fim copii, să ne bucurăm precum copiii, să explorăm cu deschidere ca ei, să construim relații cu încrederea copiilor.

Eram plină de durere când am ales să mă apropii de ea. Mă durea pierderea celei mai importante relații de cuplu din viața mea. Mă durea faptul că în acea relație uitasem să fiu eu, ca să ofer relației și lui, mă durea că mă lăsasem respinsă și abandonată și eu însămi continuam să îmi fac asta, mă doare că uitasem de nevoile, de bucuriile mele și mai mult. Dar în timp ce mă dureau toate acestea mă ținea în viață tocmai copilul Iulia. Copilul Iulia, cel bucuros, vesel să vadă cerul, dornic să iubească, capabil să ierte, dornic să exploreze, deschis să râdă, să danseze, să cânte. Copilul Iulia, respins și abandonat dar care conținea și latura aceasta curioasă, de a încerca iar și iar iubirea și viața s-a conectat cu copilul din prietena mea.

Și apoi, pentru că adulții care eram noi două atunci și care continuăm să fim erau asumați și lucrau la vindecarea copiilor lor interiori, am reușit să ne apropiem și mai mult. Am reușit și reușim să vorbim despre noi. Despre ce ne-a durut de la alții. Despre ce ne doare una la alta. Cu asumare, cu căldură, cu compasiune, fără judecată, fără critică, cu iubire și prezență. Dar fără a renunța la cine suntem ca adulți doar pentru a oferi fericire imediată copiilor din noi, atât de respinși și abandonați încât cu ușurință s-ar agăța de celălalt. Și asta e grozav! Ochioasa aceasta curioasă m-a întors la a desena din nou. Iar personajul din spatele ei m-a întors la a avea încredere în oameni și în relații frumoase, ușurel, în tihnă.

Poți avea și tu o ilustrație personalizată