SALUT! EU SUNT OCHIOASA ECHILIBRATĂ

SUNT DESPRE A RĂMÂNE alături de MINE

De a nu fi afectată de exterior

Am desenat această ochioasă pentru psihoterapeuta mea. Acum, privind înapoi, îmi dau seama că atunci când am desenat-o începeam să îmi dau voie să fiu eu însămi. Și cu mine, cu cu ea, și cu lumea. Acum îmi dau seama că o pictasem cu drag, și că frica de potențiala sa respingere era mai mică decât dorința și curajul meu de a fi cine sunt. Dar am pictat-o și cu gândul la a învăța de la ea cum să percep lumea cu o sănătoasă detașare.

Ochioasă liniștită

Află mai multe despre mine

Eu sunt despre a-ți găsi calmul în tine

Am desenat dintotdeauna. Totuși, în timp, m-am lăsat pierdută de mine și de această bucată din mine. În timp am respins tocmai ceea ce mă făcea să fiu eu: creativitatea și expresia ei prin scris ori desenat. Nu părea un parcurs care să îmi aducă stabilitate financiară sau o meserie de „oameni mari”. Dar, ceva se schimba. Încă mai mâzgăleam pe unde apucam dar nu cu încrederea că aceasta este o super-putere de-a mea. Era ceva plat, ceva neimportant pentru mine. Așa credeam. Și apoi am ajuns la psihoterapie. Privind înapoi era firesc să ajung. Drumul meu până la 30 de ani a fost despre a renunța la mine pentru a-i mulțumi pe alții sau pentru a fi alături de alții. Ei aveau sens. Ei meritau. Eu nu. Drumul meu de până la 30 de ani a fost despre a acumula lucruri și validare din exterior. Apoi am căutat să amenajez interiorul, așa încât să primesc cea mai importantă validare: a mea.


Drumul meu s-a schimbat când am întâlnit-o pe ea. O priveam și aveam senzația că plutește într-o bulă. Nimic nu părea a o atinge. Furtuni, soare, nori, flăcări, ape învolburate, curcubeie, toate erau privite cu calm și detașare. Un calm pe care mi-l doream. Un calm pe care îl vedeam la ea. Ea m-a ajutat să mă reîntorc la mine. La cine eram înainte de a renunța la cine eram. Pas cu pas. An după an. Acum vor fi trecut peste 6 ani de când ne-am întâlnit. Și, se pare că atunci când am desenat-o, de abia atunci, eu îmi dădeam voie să mă arăt ei, pe bune, în profunzime, asumat, cu totul. 


Așa că am desenat-o așa cum o vedeam eu. Cu copaci crescând din stâncă. Cu păduri și oceane în ochi. Cu lacrimi. Cu ploi. Cu flăcări. Cu nori și soare. Cu praf de stele și fragmente de Univers. Cu curcubeu. Cu feminitate și un strop de frivolitate, atât cât îi trebuie unei femei să fie femeie. Cu calm pentru ea dar și detașare față de ceea ce ar putea să o doară, atât cât îi trebuie unui om să rămână întreg și prezent în viață. Cu aerul unei ființe eterice, supraomenești, datorită „puterilor” ei de a fi acolo, dar fără a renunța la copilul ei interior. Cu drag de mine, dar și cu limite sănătoase. Cu compasiune dar și cu fermitate. 


Așa am așezat-o eu pe ea, pe psihoterapeuta mea pe hârtie. Și apoi i-am oferit această ochioasă cadou. Aveam emoții și mi-au tremurat mâinile când am pregătit ochioasa să i-o duc. Aveam sufletul în gât și parcă nu aveam piele să mă protejeze când i-am oferit-o și parcă, în loc să aștept cu entuziasm vorbele ei de drag, le intuiam pe cele de respingere. Eram sigură că nu are cum să considere desenul meu valoros. Mă bucur că am trecut peste frica de a-i oferi o fărâmă din mine. Mă bucur că a văzut valoare în ceea ce făcusem. M-am bucurat că s-a bucurat. Și acum, acum că scriu ce am așezat eu în acest desen, acum că scriu povestea din spatele ochioasei sale, că scriu cum a ajuns ea la mine, mă tem din nou. Doar că puțin mai așezat.

Poți avea și tu o ilustrație personalizată