SALUT! EU SUNT OCHIOASA OPTIMISTĂ

EU GĂSESC BUCURIA DE A FI

Ca o mică pauză de la gol

Aceasta este printre primele ochioase. Eram în plin proces psihoterapeutic, începeam să îmi înțeleg depresia și anxietatea și deveneam prietene. Sau altfel spus, începeam să găsesc și resurse și puteri, pe lângă tot ce mă durea. Și într-o seară am desenat această ochioasă care are mereu umbrela la ea și care caută mereu ceva frumos în jur, în oameni, în ea. Care nu se lasă afectată de ce e rău, care privește tot ce e dureros drept oportunitate de a crește. Precum copiii ce adoră chiar și ploaia, așa cum și eu am fost mereu.

ochioase

Află mai multe despre mine

Eu sunt despre a fi, despre a reuși să fii

Mult timp atitudinea negativistă m-a umbrit. Încă resimt oboseala care vine o dată cu negativismul altora. Iar atunci, atunci când eram jos, când nu îmi știam resursele și puterile, negativismul altora devenea ușor al meu. Așa că, în clipa când am început să desenez această ochioasă m-am bucurat. M-am bucurat că simțeam, poate, că mă reîntorceam la mine. Este ciudat cum un om ce a fost anxios și trist de copil a conținut și multă bucurie și recunoștintă de a trăi. Mereu am crezut că eu, de sine stătătoare am fost bine, însă prea s-au turnat în mine neputințele altora. 

Și apoi prea i-am căutat eu pe cei neputincioși să continue ceea ce știam să primesc. Însă, dincolo de a reuși să fiu acolo pentru alții chiar și cu prețul meu, dincolo de depresie și de anxietate, am conținut veselie și speranță de soare, fie și după cea mai neagră furtună. Cred că și universurile mele interioare, cu multe povești, cu multe desene, cu multe culori, și ele au fost resursele mele de a mă menține, totuși, aproape de mine. Aproape de veselia, de bucuria mea. De bucuria mea de soare. De bucuria mea de zăpadă. De bucuria mea de ploaie. De bucuria mea de furtuni. De bucuria mea de nori. De bucuria mea de o simplă frunză. De bucuria mea de un câine ce dă din coadă. De bucuria mea de a vedea păsările zburând. De bucuria mea de a mă uita la flori, la cer, la copaci, la apă. De bucuria mea de a căuta oamenii. De bucuria mea de a fi. 

E greu să găsești bucuria și recunoștința de a fi când ești în depresie sau când anxietatea este atât de intensă încât somnul este un lux și teama de a fi printre oameni e copleșitoare. Așa că, atunci când în bezna în care mă aflam am început să mă pictez așa, căci această ochioasă pornește de la mine, am simțit că sunt mai bine. Am simțit că dacă pot reda ploaia ca fiind ceva miraculos, căci este, sunt mai bine, mai aproape de mine așa cum eram cândva. Am simțit că dacă pot să pictez o umbrelă ca un soare, sunt mai bine și mai aproape de a-mi fi eu umbrelă sau soare. De a-mi fi eu adăpost sau creștere. Deși, fie vorba între noi, eu sunt încă femeia care merge prin ploaie și se bucură de stropi, ba chiar de bălți! 

Și am mai simțit ceva: am simțit că dacă pot să îmbrac atât de frumos această ochioasă, și eu pot să mă reîntorc la a-mi păsa de mine, căci și asta uitasem: să „mă fac frumoasă” pentru mine sau pentru cineva.

Poți avea și tu o ilustrație personalizată