Salut! Eu sunt OCHIOSUL ÎNTRE LUMI

Eu SUNT MEREU ATENT LA CEILALȚI

Și vreau să primesc această iubire

M-a surprins când mi-a spus că și-ar dori un Ochios făcut de mine. M-a surprins și când mi-a spus că sunt frumoase ilustrațiile mele. Mi-a dat încredere și m-am simțit apreciată pentru sensibilitatea mea, pe care am ascuns-o atât de bine. Prea des, chiar de către el m-am ascuns așa cum sunt eu. Am tânjit atât de mult să primesc apreciere și susținere chiar și pentru ceea ce eu vedeam a fi o vulnerabilitate iar acum că le-am primit mă simt până la cer de înaltă.

18 Ochiosul Între lumi

Află mai multe despre mine

Eu sunt despre a face viețile tuturor mai ușoare

Văzută în fața foii albe m-am blocat. Cum îl văd eu? Cum îl cunosc eu, așa încât să îl desenez? Îl cunosc, oare, suficient de mult, încât să îl așez într-un Ochios? M-am tot confruntat cu această nesiguranță și teamă că l-aș răni presupunând că am înțeles lucruri despre el când de fapt, nu le-am știut nicicând clar. Aici, recunosc, că avem încă un gol și recunosc că mi-aș dori să îmi dea voie mai mult să îl văd, să îl pot iubi pentru tot ceea ce este.

Tocmai pentru că m-am simțit impostoare să presupun despre lumile sale interioare, despre copilul din el, am început să îl desenez așa cum l-am văzut din ceea ce a făcut pentru mine de când mă știu. A făcut totul. A fost mereu lângă mine. Uneori era prea mult pentru mine, dar acum văd că avea nevoie să știe că am tot ce îmi trebuie. Și că avea nevoie să primească la rândul lui aceeași iubire. Apoi mi-am dat seama că a fost mereu foarte implicat și pentru ceilalți oameni dragi lui. Și dacă mult timp am văzut doar latura ce m-a rănit pe mine – controlul excesiv și imposibilitatea de a decide eu pentru mine – acum pot vedea dragostea și prețuirea ce au stat în gesturile sale și câtă nevoie de a fi liniștit avea, știindu-mă în siguranță.

Am așezat în acest Ochios felul în care a ajuns el la mine. Am așezat rădăcinile de care nu s-a desprins. Am așezat și alte rădăcini, ce au crescut din el, către ceilalți. Și explozia de culoare, strălucirea pe care le-am admirat mereu la el. Ca un fel de baloane ce l-ar purta către înalțimi și către zbor dacă nu cumva rădăcinile l-ar ține pe loc. Știu că atunci când intra într-o cameră ochii erau asupra sa. Și mai știu că vorbea cu ușurință cu toată lumea. Voiam să fiu și eu așa și am învățat de la el capacitatea de a fi volubilă. Am văzut, totuși, că dincolo de asta e teamă și nesiguranță. Acum, târziu în viață, m-am simțit recunoscătoare că a avut încredere să se deschidă, să îmi arăte și din temerile sale, din nevoile sale, nu doar din scuturile acelea poleite și mereu pregătite de luptă, de viață. Acum, că încep să îl văd, îmi dau seama cât s-a dat celorlalți.

– Te-ai oferit, tata. Mi te-ai oferit. Te-ai oferit tuturor. Să îi ajuți. Să le faci viețile mai ușoare. Să nu se zbată. Să fii alături de ei. Să fii prezent în lumile lor și ei în lumile tale. De aceea te-am denumit Ochiosul între Lumi. De aceea am putut să încep și să te cunosc dincolo de tot ce ai făcut pentru mine. De aceea pot să îți spun cu tot mai multă iubire că meriți să te uiți și la lumile tale. Mai ales, de aceea mă bucur să pot iubi lumile tale, acelea mai puțin perfecte, mai degrabă ascunse de ceilalți, pe care tu le consideri de nearătat. De aceea încerc să îți arăt și mai multă iubire și că ești în siguranță să torni și în tine dragostea, atenția, dăruirea și energia pe care ai dat-o celorlalți. 

Și tot de aceea mă bucur că de ceva vreme ne-am întors unul către celălalt să ne vedem, să ne descoperim, să ne iubim. Ca doi oameni mari. Ca o fiică ce îi este recunoscătoare tatălui său, pentru susținerea și prezența sa, pentru că a învățat să fie puternică și să ia viața în piept de la el. Ca un tată ce înțelege că fiica sa poate orice, ca un tată ce o vede tot mai mult și pe ea, ca ființă diferită de sine, și învață să o accepte, fie sensibilă, fie puternică, fie neputincioasă, fie curajoasă, fie vulnerabilă, fie cu o nevoie mai mare de spațiu.

Mă bucur că anii au trecut cu rost, cu sens pentru noi doi. Că ne apropiem tot mai mult, mai sănătos. Că am avut răbdare și înțelegere și mai ales dorința de a ne fi aproape, dincolo de toate clipele în care ne-am rănit unul pe celălalt. Mă bucur că, deși a durut, m-am întors iar și iar către tine, să mă clădesc și să mă accept pe mine, învățând să te accept și pe tine.

Poți avea și tu o ilustrație personalizată