Salut! Eu sunt ochioasa compartimentalizată

EU SUNT ADUNATĂ ȘI MEREU PREGĂTITĂ

Eu muncesc pentru viața mea, pentru viețile celorlalți

Când a venit prietena ei către mine cu propunerea de a-i desena o Ochioasă m-am bucurat. Mereu mă bucură darurile făcute din inimă și iubirea declarată prin gesturi mici. Iar felul în care mi-a vorbit prietena acestei Ochioase despre ea și despre ele două m-a bucurat și mai mult. Am aflat despre această ochioasă că este o Wonder-Woman. Că este femeia mereu pregătită să facă, să alerge, să muncească, să îi ajute pe ceilalți. Am aflat că pe ea se pot baza cei dragi. Că ea este acolo pentru ei. Că este puternică. Că a fost mereu puternică. Că este stâlpul de rezistență și de susținere pentru oamenii săi. Că așa a fost dintotdeauna. Așa că acesta este felul în care mi-am imaginat eu copilul ei interior.

29 Ochioasa Compartimentalizata

Află mai multe despre mine

Eu găsesc mereu curajul de a fi alături de cei dragi

Am aflat câteva detalii importante despre povestea ei de viață. Din aceste pagini de poveste am imaginat felul în care aș vedea eu copilul său interior. Cu toate fricile ei, cu toate neputințele ei, cu toate durerile ei, cu toate nevoile ei. Dar, mai ales, cu toate luminile ei, cu toate bucuriile, sensurile, cu toate culorile ei. I-am spus Ochioasa Compartimentalizată pentru că mi-a părut că, deși bine conținută, bine înfiptă în pământ și foarte stabilă, conține multe frânturi, sau poate, multe cămăruțe și cutii în care a așezat bine la păstrare câte ceva. A pus ea în ordinea ce i-a trebuit toată lumea sa interioară. 

Am văzut-o bine structurată. Aproape geometrică. Dar nu se lega. Era mai mult decât rațiune. Am pus cap la cap capacitatea sa de a salva și de a susține pe cei dragi ei. Și am găsit atunci culoarea și tot jocul acesta de forme și flori, nori și petale, curcubeie și picături de ploaie. Ea conține tot acest Univers plin de culoare și de magie. Plin de povești, de iubire, de duioșie. Și în același timp, am văzut că a fost nevoită să fie și zidul puternic pe care ceilalți să se bazeze. Scutul care să îi țină pe ceilalți protejați. Plasa de siguranță care să îi prindă pe ceilalți, când cad. 

Printre toate luminile sale de copil și capacitatea sa de a deveni om mare mult prea repede mi-am imaginat-o așa. Făcută din multe fragmente, bucăți, compartimente, pe care doar ea știe cât de bine și cum le ține împreună, laolaltă. Ia durerea și o așază într-un compartiment. Și apoi mai construiește o casă pentru cineva. Ia tristețea și o așază în alt compartiment. Și apoi mai coboară un umăr pe care altcineva să se sprijine. Ia furia, vinovăția, fricile și le așază în alte și alte compartimente și cotloane. Și apoi mai oferă o îmbrățișare, o mână la nevoie, o ureche plecată către ceilalți. Și apoi mai mută niște munți. Și apoi mai ridică un zid, o cetate. 

Îmi pare că a învățat atât de bine să fie puternică și rădăcină pentru toți, încât aceste ziduri trec și prin ea. Totuși, reușește cumva, ca din aceste ziduri să planteze și flori. De aceea am așezat în ochii săi și scuturile și culorile. Am așezat într-un ochi tot ce reprezintă structura sa. Tot ce reprezintă geometria bine calculată, care susține Universul său și pe al celorlalți. Fiecare geometrie e altfel. Fiecare structură strălucește prin complexitatea ei. Sunt armături întregi în această Ochioasă, așa încât să ducă totul pe umerii săi. Fiecare frântură ce s-a rupt în ea a devenit încă o armătură. Încă un stâlp de susținere. 

În celălalt ochi am așezat tot frumosul pe care îl vede și îl caută, pe care reușește să îl împartă în lume. Așa cum am așezat și în jurul ei atâtea surse de frumos. Și atâtea elemente pe care ea le-a creat pentru frumosul și binele celorlalți. Și dincolo de compartimentele pline de semințe și frunze și flori ale frumosului și ale iubirii de sine, și dincolo de compartimentele pline de armături și structuri de rezistență, pregătite să ducă lumea și viața, am lăsat un loc liber într-unul din ochii săi. În acel gol va desena ea, această Ochioasă, tot mai mult lumea plină de iubire pentru copilul său interior. 

În acest spațiu alb știu că va avea putere și resurse să deseneze ce construiește pentru sine. Tot mai mult. Cu tot mai multă dragoste de ea însăși. Cu tot mai multă atenție pentru binele său. Cu tot mai multă relaxare că, dacă se lasă pe umerii altora, o vor cuprinde și ei. Atunci când va putea să își ofere sieși cel mai mult, în acel spațiu alb se va desena cu forme și culori fragmentul pe care eu nu am știut cum să îl așez. Poate cândva, voi avea ocazia să desenez și acel spațiu. M-ar bucura și m-ar onora să fiu acolo, să văd felul cum s-a desenat ea. Sau să continui să o desenez eu. 

Dragă Ochioasă Compartimentalizată, ești, dacă vrei, ca picioarele unui pod. Eu așa te-am văzut. Un pod puternic, ce leagă multe lumi. Un pod mare pe care se întâlnesc mulți alți oameni. Un pod pe care merg către viață și către lume multe suflete. Fără de stâlpii de susținere ai acestui pod, totul s-ar prăbuși. Știu că știi. Știu că altfel nu s-a putut. Și mi se pare miraculos și grozav că ai putut să duci atât. Ești un miez de putere, de forță. Și știu că nu exista altă variantă. Știu că a trebuit să poți tu. La fel cum știu că ești acum întoarsă cu privirea și către podul tău și drumul tău. 

Mă bucur că ai găsit căi să nu te prăbușești. Mă bucur că găsești acum tăria să construiești și mai mult lumea ta. O meriți. Cu tot ce conține ea. Cu tot ce îți mai dorești în ea. Cu toată culoarea și lumina și vibrația de viață pe care am văzut-o în tine. Știu că atunci vei lega prin alte și alte poduri și toate compartimentele tale. Și știu că în tot acest proces nu vei pierde din vedere nici cum să fii sprijin pentru cei pe care îi iubești. Nu ai avea cum. Și mai știu că, tot de-a lungul acestui proces, acel spațiu gol dintr-unul din ochii Ochioasei tale se va umple cu tot ce ai nevoie. Din tot ce am aflat despre tine, am încredere că vei construi mai departe tot ce îți este de folos.

Poți avea și tu o ilustrație personalizată